sâmbătă, 31 decembrie 2011

Happy New Year 2012!

Hate is easy, Love takes courage! Be kind and love each other! Life is too short. Carpe Diem!


With respect, 
RM ;)

miercuri, 9 noiembrie 2011

Viaţa merge mai departe (emisiune JurnalTV)

Salut, sunt Artiom Zavadovschi, acela pe care, probabil, l-aţi văzut în emisiunea Viaţa merge mai departe” a lui Cristian Tabără, la Jurnal TV, sâmbăta trecută. Aceasta va fi reluată şi vinerea cea mai apropiată, la ora 11:00. Ce pot zice despre participarea mea propriu-zisă în cadrul emisiunii? De la bun început am crezut că iniţiativa postului Jurnal TV a fost una reuşită, mai ales că scopul acesteia este de a arăta telespectatorilor cât de diversă este societatea moldavă în care trăim cu toţii, şi dincolo de provocările pe care ţi le aduce viaţa, te poţi bucura de ea pe deplin. Unicul moment care m-a deranjat cel mai mult nu a fost faptul că eu urma să apar la ecranele mici cu faţă deschisă (pentru că n-am de ce să mă tem), ci întrebările, uneori, sinistre ale domnului Tabără referitor la fenomenul homosexualităţii şi la gay-ii în general. Oricum, acestea nu m-au supărat deloc, fiindcă îmi dădeam seama că anume astfel de întrebări le avuseră în cap majoritatea telespectatorilor care priveau emisiunea sămbătă seara.

miercuri, 2 noiembrie 2011

Discursul de ură şi discriminare - pericol social

Coaliţia Nediscriminare a organizat astăzi discuţii pe subiectul “Discursul de ură şi discriminare – pericol social”. Una din comunicările pe marginea subiectului a fost prezentată de Angela Frolov de la Centrul de Informaţii “GENDERDOC-M”. În discursul său, actvista LGBT a vorbit despre pericolul care vine în urma vorbelor de ură. Aceasta a explicat în ce constă diferenţa dintre libertatea de exprimare şi incitarea la discriminare, precum şi ce este limbajul de ură ca atare. Făcând o intervenţie convingătoare, Angela a mai verbalizat câteva stereotipuri neîntemeiate despre gay şi lesbiene, răspândite în societatea noastră.

Dezbaterile le puteţi privi în întregime aici:

Video streaming by Ustream

luni, 31 octombrie 2011

Viaţa merge mai departe: Promo

Sâmbăta, 5 noiembrie, la oerele 18:00, urmăriţi la Jurnal TV istoria unui tânăr gay din Republica Moldova. Artiom Zavadovschi, invitat de moderatorul emisiunii Viaţa merge mai departe”, Cristian Tabără, le va povesti telespectatorilor ce înseamnă să fii homosexual declarat în ţara noastră. Istoria de coming out a acestuia o puteţi deja citi pe blogul nostru, aici.

Cu siguranţa putem remarca faptul că aceasta este una din primele apariţii la televiziunea autohtonă a persoanei homosexuale declarate cu faţa deschisă.


vineri, 28 octombrie 2011

Lupta pentru normalitate

Duminica, 23 octomrie, postul de televiziune autohton, PublikaTV, în reportajul "Lupta pentru normalitate" a abordat tema homosexualilor în cadrul emisiunii săptămânale "Moldova, ţară de minune".

"Un cuplu homosexual, două femei realizate profesional, ne-au vorbit despre dorinţele lor şi viaţa pe care o duc în ţara în care s-au născut, dar care nu le acceptă", cu astfel de intro prezentătoarea a început emisiunea. De la mine, vreau să adaug că aceasta este una din puţinile încercări ale jurnaliştilor moldoveni de a relata cum stau lucrurile pentru lesbienele şi gay-ii din Republica Moldova în mod echidistant, sau chiar prietenos.


luni, 24 octombrie 2011

Familistul Paul Cameron in vizita la Chisinau

"Activiștii din Statele Unite au atras atenția asupra vizitei pe care o va face săptămâna viitoare în Moldova cunoscutul militant anti-gay Paul Cameron, a cărui organizație se află pe lista așa-numitelor „grupări ale urii” alcătuită de un centru american pentru drepturile omului (Southern Poverty Law Center). Un site de știri despre minoritățile sexuale (LGBTQNATION.com) amintește că psihologul și sexuologul Paul Cameron a fost exclus din numeroase organizații medicale din Statele Unite și Canada datorită vederilor lui extremiste și că a lăudat uciderea în masă a homosexualilor în lagărele de concentrare naziste. Cameron a fost invitat în Moldova de Asociația pentru Salvarea Familiilor pentru a convinge demnitarii de la Chișinău să nu adopte legea împotriva discriminării, care ar urma să protejeze printre alte minorități și pe cele sexuale."

Miturile lui Paul Cameron care le promoveaza pretutindeni:

  • Lesbians are more likely to die in car wrecks;
  • Gay men molest children at a high rate and are more likely to be serial killers;
  • Gay men stuff gerbils up their rectums;
  • Gays and lesbians in the military are more likely to rape their heterosexual counterparts.
Mai multe detalii despre teoriile sale, gasiti aici

Eu chiar nu inteleg... Ce treaba are americanul asta cu Moldova? Si de ce guvernul nostru are timp pentru dinsul, o persoana care nu este apreciata in propria tara, care promoveaza ura si foloseste teorii nejustificate. 

Informati-va corect lume! 

Coalitia nediscriminare organizeaza o actiune de protest, miine, Marti, 25 Octombrie, de la 14.30 pina la 15.30. Mai multe detalii despre protest, gasiti aici

Sursa:

sâmbătă, 20 august 2011

Love Hurts

Love... I didn't know you before.
You came to me unexpectedly.
You didn't ask for my approval.
You gave me the best feelings.
You gave me the best moments.

Love... I know you.
You left and I don't know if I will see you again.
I still can feel you and my heart hurts.
I am sad. I miss you so much...
And my heart will always have a special place for you.

I am in love...




joi, 14 iulie 2011

Salutari din Karachi

Iata ca in sfirsit am gasit ceva timp sa scriu si pe acest blog. Inainte de a veni in Pakistan am facut multe cercetari si eram foarte ingrijorat de situatia cu homosexualitatea aici. Am inceput sa vorbesc cu mai multa lume si sa aflu mai multe detalii despre cum e viata in aceasta tara.

Este foarte interesant. Eu mi-am promis ca nu voi avea discutii si nici nu voi interactiona aici cu comunitatea LGBT cel putin primele sase luni. Nu s-a primit. Chiar din prima saptamina, avind nr. de mobil pe facebook, m-a contactat un prieten cu care vorbisem inainte de a veni aici si ne-am vazut. Am avut noroc pentru ca el este o persoana de incredere, inteligenta, draguta si cu scopuri nobile, sa spunem asa.

In primul weekend prietenul meu m-a invitat la o petrecere privata pe malul marii. Stateam la dubii daca sa ma duc sau nu, dar am hotorit sa merg, pentru ca am incredere in el. Am ramas socat de ce am vazut. Ne-am dus intr-o casa, foarte mare, in stil modern, deci e un fel de house hunt pe malul marii. La petrecere erau peste 15 baieti, toti din comunitate si care mai de care, majoritatea oarecum bine facuti. Muzica superba si pe linga asta bautura de care vrei. Pentru mine a fost prima experienta de asa gen, as putea sa o compar cu petrecerile pe care le vazusem in filmele americane.

Am fost oarecum surprins ca poti gasi bautura, dar credeti-ma este. Pakistanezii tot servesc si inca care mai de care. Ei deobicei organizeaza asemenea petreceri si as spune ca este chiar mai interesant decit sa te duci o data pe saptamina la o discoteca de tipul nostru.

Mi-au mai spus cineva ca sunt multi baieti, pakistanezi, care intretin relatii cu alti baieti, dar ei nu se considera gay, pentru ei aceasta fiind ca o joaca pina la o anumita virsta si pe urma se linistesc si se stabilesc cu familia. Pe linga asta relatiile de prietenie intre barbati sunt foarte apropiate. Poti vedea pe strada foarte multi baieti tinindu-se de mina, sau se cuprind si asta nu inseamna ca ei sunt gay, ci reprezinta o prietenie foarte apropiata. Insa daca un strain va tine de mina o alta persoana, deja asta devine suspicios. Astfel cineva mi-a explicat ca baietii de aici nu se rusineaza de a-si exprima feminitatea. Majoritatea poarta inele, care mai de care, isi vopsesc genele ca sa evidentieze ochii etc.

In Karachi sunt si anumite locuri unde se aduna comunitatea LGBT pentru relatii sexuale sau pentru a face cunostinta. Am ramas socat sa aflu ca aici sunt foarte multi transsexuali, care au chiar sectorul lor in oras. Trist este ca cei care nu isi pot permite sa achite taxele pentru operatie, isi fac operatie manuala si este foarte neigienic si periculos. Totodata am aflat ca exista un program de supraveghere si de suport pentru persoanele Transsexuale, astfel e bine.

Deci, comunitatea exista, este foarte mare, luind in consideratie populatia orasului care este de peste 15 Mil. de locuitori, dar totul este pe ascuns, in locuri private, nu se vorbeste despre asta deloc.

Pe acest blog, voi scrie foarte rar pe parcursul acestui an, dar puteti fi la curent cu experienta mea si cultura Pakistaneza pe blogul: www.salamalekumkarachi.blogspot.com.

duminică, 19 iunie 2011

Etapele prin care trec persoanele cărora te destăinui

Atunci când le comunici părinților și prietenilor care este orientarea ta sexuală, ei de asemenea trec prin anumite etape. Considerăm că descrierea lor te vor ajuta să treci mai ușor prin această perioadă de ”ieșire la iveală”:

1. Starea de șoc. Aceasta este prima reacție care are o durată cuprinsă între câteva minute până la câteva luni, în funcție de gradul de pregătire a persoanei respective pentru această noutate. Nu toți părinții trec prin această etapă. Au o stare de șoc în special cei care niciodată nu au avut dubii în privința orientării sexuale a fiului sau fiicei.

2. Negarea. Negarea este o reacție pe care persoanele o folosesc pentru a se apăra de ceva înspăimântător și dureros. Sunt mai multe feluri de negare: indiferența, refuzul de a primi informația, dușmănia etc. Acesta este și rezultatul convingerii persoanelor care cred că homosexualitatea, bisexualitatea sau transsexualitatea sunt boli sau patalogii.

vineri, 17 iunie 2011

Cum sau când să faci un coming-out?

De ce vrei să faci un coming-out? De ce vrei alții să știe? Nu mai bine să fii liniștit în lumea ta? Poți oare avea o viață împlinită pe ascunziș, să trăiești o viață dublă sau să-ți filtrezi discuțiile, prietenii...?

Coming-out este un pas important în viața fiecărui homosexual, dar care presupune și anumite schimbări, riscuri și mult curaj.

Când te hotărăști să te destăinui cuiva, ai putea să ții cont de unele recomandări:

miercuri, 15 iunie 2011

5 Etape Coming-Out sau Împăcarea de sine

Cum îți dai seama că ești gay? După cum spuneam, acesta este un proces de lungă durată în care fiecare homosexual / bisexual / transgender se regăsește. Perioada diferă de la caz la caz.

1. Etapa presimțirii. Persoana se simte altfel, diferită de ceilalți. Apare o ușoară senzație de incertitudine, însă persoana nu poate spune exact ce o neliniștește: ”Nu știu de ce simt astfel”. Ea poate doar observa unele diferențe în comportamentul, interesele și exteriorul său în comparație cu alte persoane. Etapei presimțirii îi corespunde perioada preadolescenței: 10-13 ani.  

2. Etapa îndoielilor și concluziilor cu privire la orientarea sexuală. Persoana are sentimente homosexuale sau bisexuale, însă îi vine greu să-și determine atitudinea față de ele. Aceasta este cea mai tensionată etapă din punct de vedere psihologic și dramatic. Este însoțită de conflicte interioare. Această etapă se desfășoară, de regulă, între 14 și 18 ani.

3. Etapa acceptării de sine. Această etapă se desfășoară diferit de la o persoană la alta. O influiență foarte mare o are contextul în care se află persoana respectivă. Cu cât mediul este mai tolerant față de persoanele cu orientare homosexuală, cu atât persoana își acceptă mai repede orientarea sexuală și își dezvoltă, cât mai adecvat, identitatea.

Toate aceste etape se desfășoară în interiorul persoanei fără ca aceasta să împărtășească sentimentele cu cineva.

luni, 13 iunie 2011

Ce este un Coming Out?

Vadim, 19 ani: ... Am început să caut cum pot să scap de aceasta cu ajutorul bisericii şi literaturii religioase. Am avut lungi perioade de meditaţie profundă asupra faptului cine sunt, perioade în care am fugit de acasă. La 16 ani, când am mers la şcoala polivalentă, ştiam cine sunt. Era insuportabil să fii într-o clasă plină de băieţi care te suspectează, nu te salută, te înjură, te scuipă şi care te urăsc pentru că eşti altfel. Nu puteam să spun nimănui, nu mă puteam concentra asupra învăţăturii. Mulţi îmi propuneau să facem sex pentru ca să scoată din mine mărturisirea că sunt gay. Apoi am avut o criză nervoasă şi 3 săptămâni nu am mers la şcoală. Aceasta a fost cea mai îngrozitoare perioadă din viaţa mea. Am depăşit acea perioadă datorită comunicării cu alţii care, ca şi mine, se temeau şi se ascundeau. Mi-am dat seama că nu vreau să continui viaţa în frică şi ascunziş. Am înţeles că nu pot schimba orientarea mea sexuală, aceasta fiind o parte integră din mine însumi.

sâmbătă, 11 iunie 2011

Este homosexualitatea o alegere?

Majoritatea spun că da, dar dacă ne gândim puţin şi am încerca să răspundem la nişte întrebări:

1. Când ai ales tu să fii homosexual / heterosexual?
2. De ce un om ar alege să fie homosexual, să fie discriminat, ignorat şi batjocorit de majoritatea societăţii?
3. Tu ai putea să alegi pe cine să iubeşti? Ai putea să te opreşti să iubeşti pe acea fată, pe acel băiat, pentru că nu te încadrezi în "normalitate", pentru că societatea nu te doreşte?



Capitol: educaţie / articol nr. 2

joi, 9 iunie 2011

Cum să știi dacă ești gay?

Majoritatea și-au pus întrebarea respectivă și într-un final și-au dat seama. Pe internet sunt o mulțime de teste ca să vezi dacă ești sau nu, deși le consider mult prea subiective și situaționale. Dacă vreți să le faceți, doar pentru fun. Altfel nu recomand.

În popor se mai vehiculează despre manierele gay-ilor: gesticulările, cum vorbești, stilul de îmbrăcăminte, mersul etc. Sunt niște etichete mult prea generalizate și niște stereotipuri care nu se aplică tuturor homosexualilor. În alt articol o să vă prezint niște chestii de care am rămas surprins, niște elemente de identificare a gay-ilor, deși nu sunt dovedite științific și nici practic, astfel este o chestie de fun.

Totuși, cum să știi dacă ești sau nu? Sexualitatea este o chestie foarte complexă care nu oferă răspunsuri și indicații clare, dar este ceva care simțim și fiecare persoană este un caz aparte. Am găsit niște întrebări care ai putea să ți le pui:

1. Ai practicat sau ți-ai imaginat vreodată actul sexual cu o persoană de același sex?
2. Când masturbezi, îți imaginezi o persoană de același sex?
3. Alegi sau îți place îmbrăcămintea de pe manechine pentru că ți se pare sexy?
4. Atragi mai multă atenție persoanelor de același sex pentru că le găsești atractive?

Atunci, e simplu, nu? Ești gay.

marți, 7 iunie 2011

Am 18 ani şi sunt liber în singurătate!

Sunt plictisit ca om, ca gay, ca un simplu băieţel “liber”, recent am ajuns matur, am apucat MAJORATUL de picioare ;), sunt mare la mama, chiar dacă nu ştie de mine.

E ora 23:25, e tîrziu şi e 14 februarie, sărbătoarea celor îndrăgostiţi, “VALENTINES DAY” celor care se iubesc, cu părere de rău, stau şi plîng, pentru cine? Pentru nişte homofobi.. care nici măcar nu au auzit de un parfum, sau de o lamă de ras, nu mai spun de scobitori de urechi (( şi cremuri =)

Sunt epuizat, urăsc cînd sunt pe urma lor, am început să fumez (o fac mai rar), doar din cauza asta, că cel mai bun prieten de-al meu, care şi el întră în categoria celor homofobi, (e frumuşel, îl ador, îl iubesc). Doar că nici nu vrea să mă înţeleagă, sau nici nu încercă să înţeleagă că GAY te naşti, exact GAY-ii se NASC !. el nu ştie de mine.

duminică, 5 iunie 2011

Am votat!

Am votat pentru primar, am votat pentru echipa de consilieri, deși nici unul din listă nu merita votul meu luând în considerație declarațiile și atitudinea homofobă, nepăsătoare față de comunitatea LGBT din Moldova.

Am votat! Mi-am exercitat dreptul de cetățean ca și obligațiunile de altfel zi de zi. Îi urez primarului curajul de a se informa corect, de a reflecta înainte de a oferi declarații nejustificate și de a respecta drepturi egale tuturor cetățenilor indiferent de categorie socială, tipul de rudenie, religie, etc.

Domn Primar, am dreptul! și o să-ți amintesc mereu de asta!

Fiecare om este important, fiecare pas care-l facem este important! Cu pași mici vom realiza lucruri mari! Și după cum a spus Natașa:

”I'm only ONE voice in a million, but you ain't taking that from me!” 

А вы упрекаете брюнетку? Каминг-аут. Леся


“Упрекать лесбиянку в том, что она лесбиянка – все равно, что упрекать брюнетку в том, что она не блондинка… можно конечно заставить ее перекраситься, но тайное рано или поздно все равно станет явным.”

Именно эти слова из книги “Жизнь в розовом цвете” и привели меня к тому, где я сегодня и сделала таким человеком, каким я позволила себе быть.

Я никогда не задумывалась, о разделении полов, о сексуальной ориентации или о том, что я должна делать и как должна себя вести. Я не задумывалась, но меня заставили окружающие меня люди.

joi, 2 iunie 2011

Stand Up if You Care!

Recent am văzut 2 spot-uri extraordinare cu un mesaj foarte clar: Stand Up! Mi-aș dori să văd și la mine în țară asemenea spor-uri, deși mă întreb... oare câți dintre prieteni, cunoscuți sau rude ar fi alături de mine, ar spune cu voce fermă că gay its ok sau ar sprijini comunitatea LGBT contra homofobiei? Tu ai fi alături?



marți, 17 mai 2011

Documentar despre minoritățile sexuale la miezul nopții

Am scris la sfârșit de an un articol despre un proiect care se numește ”Drepturile Omului pe Ecrane”. Au fost alese 4 probleme majore: poliția și justiția, societatea civilă, drepturile persoanelor cu dezabilități și drepturile minorităților sexuale. Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Moldova 1, televiziunea națională, astfel automat trebuia să difuzeze toate filmele.

Lansarea proiectului a avut loc pe 15 decembrie 2010. Au fost proteste împotriva filmului cu minoritățile sexuale, dar și proteste care au cerut difuzarea tuturor filmelor. S-a discutat difuzarea filmului la ședința Consiliului de Observatori TRM și a fost votat pozitiv: 4 voturi pro, 2 contra, 1 abținut.

Iată că de la 15 Dec. 2010 până la 17 Mai 2011 - perioadă mai bine de 5 luni, Teleradio Moldova va difuza totuși filmul documentar despre minoritățile sexuale. Ura! și știți când? Miercuri, zi de lucru, la orele 23.35-00.00. Ora la care audiențele prind viață la filmele porno și la programe pentru adulți, oră la care majoritatea dorm pentru că joi este zi de lucru. Cică, na-vă film, ați vrut film, iaka așa. Ei, mulțumim...


sâmbătă, 14 mai 2011

Stop ”kill gays” bill in Uganda! Love does not deserve Death!

Dear Friend,

Uganda's parliament just announced that they are extending the Spring session for one extra day—an extraordinary move showing the parliament's commitment to pushing this death penalty law through by whatever means necessary.

Time is short so we need act fast. Nearly 500,000 people have joined our campaign to stop this bill, and together we've created an international outcry noticed by politicians and the media around the world.

Now we need to turn up the heat and get other key world leaders to condemn this hateful bill before it goes up for a vote on Friday. The president of Uganda has listened to pressure from international figures and allies in the past, and now if enough influential leaders speak out they can help impact his decision—so they need to hear directly from you.

Can you call your head of government and ask them to loudly and publicly condemn Uganda's LGBT death penalty law? Click here to use our calling tool that makes it easy to find your Head of State’s phone number and a quick message you can pass on:

luni, 2 mai 2011

băi, da şi tu chiar eşti gay?

În drum spre magazin unu deschide uşa la maşină şi vrea să mă întrebe ceva:

- "băi, da şi tu chiar eşti gay?"
- off, băi şi te interesează pe tine?

Credeam că vrea să mă întrebe ceva mai serios, aşă că mi-am văzut de treabă mai departe. Ne intersectăm din nou în stradă şi el insistă iarăşi să mă întrebe:

- totuşi hai spune, da sau nu?
- măi pentru ce ţie asta?
- prosto vreau şă ştiu, hai spune, da sau nu?
- da băi! şi ne-am "despărţit".

Am rămas surprins că a folosit "gay" şi nu "pedic" sau "pidar". Totuşi, WTF? De ce lumii îi pasă că eşti tu gay sau eşti tu hetero? De ce se preocupă de viaţa mea personală? Ah da, am uitat - Moldova, cu 95% oameni creştini.

Cineva întrebase mai demult să scriu cum este să fii gay, cum este viaţa de gay în Moldova. Este interesant. Vă spun ca şi în reclame, înainte şi după.

vineri, 29 aprilie 2011

It’s OK to Be Gay, sau Curajul de a fi eu însumi!

De fiecare dată, gătindu-mă a face un următor coming out (numai dacă faptul nu se întâmplă pe neaşteptate), de obicei elaborez toate combinaţiile complicate posibile şi examinez câteva variante de evoluţie a evenimentelor. Învârtesc în gânduri scenarii întregi referitor la faptul cum mărturisirea mea poate derula, aleg cuvintele potrivite, îmi pun mie însumi întrebări, de parc-ar face-o o persoană înaintea căreia eu îmi deschid sufletul şi tot eu răspund la ele. Aceste exerciţii sunt foarte eficiente la început, stimulează încrederea de sine, ajută să ajungi la o anumită coacere.

Dar m-am copt eu greu – 21 de ani, ca şi ruşii, greu am înhămat caii, dar repede m-am pornit. Tot ar fi putut fi altfel, dacă oamenii mei apropiaţi nu ar fi ascuns suspecţiile lor referitor la orientarea mea sexuală şi m-ar fi întrebat direct pe parcursul acestor ani îndelungaţi dacă nu sunt gay. Părerile altora nu m-ar fi interesat nici pe departe, prin urmare, ceea ce actualmente se discută în societatea occidentală ca „hărţuire” sau „bullying”, eu le-am răbdat cu stoicism la şcoala medie şi liceu, neiniţiind cu succes familia în detaliile respective. Însă în cazul de faţă nu e vorba despre asta.

vineri, 15 aprilie 2011

”Tu nu arăți a gay!”

Azi am auzit și așa ceva. Mă gândeam: cum în pielea dorului un om arată a gay?

Așa că facem casting pentru caracteristici ale gay-ilor. Iată și modelele noastre:


Care din ei este gay? Puneți pe ei orice ce i-ar face să arate a gay!

joi, 14 aprilie 2011

Originea flagului LGBT


Flagul LGBT este un simbol al comunităţii Gay şi ale mişcărilor sale sociale de-a lungul istoriei. Culorile flagului reprezintă diversitatea comunităţii LGBT şi este adesea folosit în pride-uri şi alte evenimente.

marți, 12 aprilie 2011

Gay Pride Parade - De ce?


Parada Gay-lor; asta este ceva intim; de ce ei trebuie să-și arate sexualitatea în public; de ce heterosexualii nu fac paradă, lasă să facă ce vor ei la dânșii acasă, dar nu în stradă. 

Sunt multe afirmații care le auzim de la foarte multe persoane, dar este oare adevărat ceea ce auzim. Câți dintre noi, auzind la știri că gay-ii vor să facă paradă, s-au informat din internet, bibliotecă sau alte surse ”ce este parada gay-lor?”, „de ce ei vor să facă această paradă, care este scopul adevărat?„

duminică, 10 aprilie 2011

Formular Coming Out

Fiecare persoană este deosebită în felul său. Fiecare este o personalitate și lumea este frumoasă datorită diversității. Este important ca societatea să cunoască personalitatea și că orientarea sexuală este doar o caracteristică pe lângă multe altele. Spune istoria ta și inspiră-ne cu personalitatea ta!

Expune-ți istoria ta fie în formă liberă sau poți să utilitezi formularul coming out. Povestește la general, nu este nevoie să știm viața intimă. Întrebările din formular sunt opționale, astfel poți răspunde selectiv. Poți să descarci formularul: File - Download as - Word și să completezi, după care trimiți la adresa: suntgayinmoldova@gmail.com. Anonimatul este garantat la cererea autorului. Istoria ta o vom posta pe blog-ul www.suntgayinmoldova.blogspot.com.

joi, 7 aprilie 2011

Recrutare Admin pentru blog

Blogul Sunt Gay în Moldova organizează recrutare de administrori. Acest blog a fost creat pentru a avea un impact pozitiv atât asupra societății cât și a comunității LGBT. Blogul oferă posibilitatea tinerilor gay să găsească un sprijin moral și curajul de a se accepta însuși pe sine. Totodată îmi doresc ca acest blog să sensibizeze opinia publică asupra homosexualității și să informeze societatea că gay-ii sunt defapt ca toți oamenii, nu sunt diferiți și nu este corect să descriminezi.

Îmi place lucrul în echipă pentru că este o diversitate de idei și rezultatul poate avea un impact mai mare. Astfel îmi doresc o echipă care să dezvolte blogul la un nivel mai mare, unde fiecare să fie responsabil de secțiuni specifice. Dacă te interesează să fii administrator al acestui blog și să aduci un impact pozitiv asupra societății, aplică acum! Completează formularul de aplicare aici. Oricine poate aplica, fie hetero sau homo. Vă urez succes!

GayFest în România, 30 Mai - 4 Iunie

În fiecare an foarte multe țări organizează un festival al comunității LGBT. În România, acesta se numește GayFest și va avea loc de pe data de 30 Mai - 4 Iunie.

În Moldova festivalul se numește ”Curcubeu peste Nistru” și anul acesta va avea loc de pe 5 - 8 Mai cu genericul ”Deschidere și Egalitate în Drepturi”. Despre acesta vom vorbi în alt articol.

Foarte mulți nu înțeleg semnificația acestui eveniment și care este necesitatea acestuia. Pentru a răspunde la întrebări precum: ce? de ce? cum? vom avea un interviu cu organizatorul evenimentului www.Gay-Fest.ro.  

miercuri, 6 aprilie 2011

"A Child Is Listening" Prayers For Bobby

Homosexuality is a sin. Homosexuals are doomed to spend eternity in hell. 
If they wanted to change, they could be healed of their evil ways. 

If they would turn away from temptation, they could be normal again 
if only they would try and try harder if it doesn't work. 

These are all the things I said to my son Bobby when I found out he was gay. 

When he told me he was homosexual my world fell apart. 
I did everything I could to cure him of his sickness. 

Eight months ago my son jumped off a bridge and killed himself. 

Legea antidiscriminare - retrasă, dar discuțiile continuă

În emisiunea Fabrika de la PublikaTV se vorbește despre proiectul de lege antidiscriminare, despre retragerea acestuia și viitorul său. Printre invitați este și Ministrul Justiției, Dl. Alexandru Tănase, cel care a propus proiectul de lege. Mi-a plăcut! Mai rar, dar am văzut și argumente de data aceasta. Puteți urmări emisiunea aici.

Acasă Devreme, emisiune de la JurnalTV au vorbit și ei despre această lege. Invitații au fost: Oleg Brega și Vasile Filat. Sărmanii prezentatori aveau niște fețe speriate :). Invitații au vorbit unul peste altul, câteva argumente, niște aberații, aroganță, nici un respect și nu prea am înțeles ce și cum. Ei, cel puțin e bine ca s-a discutat. Urmăriți emisiunea aici.  

marți, 5 aprilie 2011

Sondaj despre blog

Salut, aș vrea să știu ce părere ai despre blog. Sunt doar 7 întrebări care îți vor lua maxim 1 min. și 30 sec. Dacă sondajul nu apare mai jos, te duci aici.

duminică, 3 aprilie 2011

Orientarea homosexuală este minoritară, dar este parte din sexualitatea normală

[...] Astăzi, contactele sexuale homosexuale se pot eventual pedepsi când e vorba de viol, relaţii cu minorii – adică la fel ca în cazul relaţiilor heterosexuale. Dar asta deja nu mai are nimic de-a face cu discriminarea pe criterii de orientare sexuală. [...]


[...]  Homosexualitea în sine nu era pedepsită, dar prostituţia homosexuală da. În practică funcţiona aşa: dacă invitai pe cineva la tine acasă, la cină, iar autorităţile comuniste voiau să-ţi facă rău, spuneau că cina respectivă ar fi fost o formă de a plăti pentru contactul sexual – şi că ar constitui prin urmare un delict. [...]

vineri, 1 aprilie 2011

Tu cum ai fost discriminat?

Discriminare. Eu am avut nevoie de ceva timp ca să înțeleg corect ce înseamnă asta și când mai exact sunt discriminat.

Credeam că dacă cineva mă numește gay sau homo, păi eu sunt discriminat. Nu! asta nu e discriminare, ci o etichetare a persoanelor cu orientare sexuală diferită. Da, la început, îmi era rușine de aceste cuvânte: gay și homosexual. Defapt cuvintele mai pipărate chiar mă indignau: pedic, pidaraz, deși nu am fost numit așa, ci le auzeam expuse de la alte persoane la adresa altora. Mă supărau pe atunci când le auzeam, cred că din cauza atitudinei lor, că o spuneau cu răutate sau când făceau glume, dar acum îi înțeleg și nu mă deranjează. Pur și simplu au nevoie de informații, de cunoștințe și voință de a înțelege ceva.

joi, 31 martie 2011

Retragere... dar cu speranță!

Guvernul Republicii Moldova a decis retragerea proiectului de lege privind și prevenirea și combaterea discriminării la ședința de ieri, 30 martie 2011. 

Dl. Tănase, Ministrul Justiției, a specificat că proiectul de lege nu are susținere în parlament și că în societate au apărut multe discuții contradictorii, astfel acest proiect se retrage pentru a se mai discuta cu societatea civilă și pentru eventuale îmbunătățiri.

duminică, 20 martie 2011

Emoții fierbinți! Să oprim discriminarea!

Stimați deputați, politicieni ai Republicii Moldova și în special domnul Ghimpu. Mesajul meu este pentru Dvs. și anume să opriți discriminarea și să nu o tolerați sub nici o formă. Pentru Dvs. discriminarea poate este o definiție, un proiect de lege sau un criteriu de aderare a RM la UE, însă pentru multe persoane aceasta este un obstacol în dezvoltarea profesională, în dezvoltarea personală care nu permite acestor persoane să se bucure pe deplin de libertățile și drepturile asigurate de constituția RM. 

Această lege vizează foarte multe categorii sociale, care sunt în minoritate, locuiesc în aceeași țară, în RM, împărtășesc aceleași valori, plătesc aceleași impozite și care uneori muncesc mai mult ca alte persoane și au un impact mai mare chiar față de Dvs. care aveți funcții înalte în stat. Legea anti-discriminare nu oferă mai multe drepturi anumitor persoane, ci trebuie să apere libertățile și drepturile asigurate deja de constituție. Astfel, dacă femeia are aceleași drepturi ca și bărbatul, fiind cetățeni egali a acestui stat, oare de ce în partidele Dvs. poți număra pe degete femeiele. Oare nu are Moldova femei cu studii în economie, politologie, experiență și abilități de a conduce în stat? Care este procesul de selecție a persoanelor în partidele Dvs.? Care sunt criteriile?

Foarte multe persoane sunt deranjate de sintagma ”orientare sexuală” și am observat că și, Dvs., stimați politicieni aveți rezerve la această noțiune. În cazul în care Dvs. veți scoate din lege această sintagma, Dvs. deja discriminați o categorie socială și anume persoanele de orientare homosexuală.

joi, 17 martie 2011

În Moldova nu se discriminează! Nu avem nevoie de legea anti-discriminare!

Anul acesta guvernul Republicii Moldova a aprobat proiectul de lege privind prevenirea și combaterea discriminării. Acest proiect urmează să fie discutat în parlament ca mai apoi să fie adoptat. Acesta oarecum este o necesitate pentru Moldova, dar și un criteriu pentru a adera la Uniunea Europeană.

Marian Vitalie a fost foarte șocat! Își face griji pentru familiile din Moldova și valorile morale ale acesteia.

Moldova Creștină consideră că acest proiect de lege este cea mai mare amenințare pentru națiunea noastră!

Acest pericol public a unit forțele a mai multor organizații pentru a salva familiile din Moldova. Astfel a fost creată ”Alianța pentru Salvarea Familiilor din Moldova”, care își doresc familii sănătoase.  

luni, 7 martie 2011

Viaţa mea de lesbiană în Moldova


Am scris acest articol pentru cei care se simt singuri şi unici în mulţimea de moldoveni heterosexuali şi tradiţionali.

Din prima menţionez, cred cu desăvârşire că aşa m-am născut şi că sexualitatea mea e la fel de naturală ca oricare instinct dobândit de la natură. Contrar anumitor prejudecăţi, nu am fost niciodată abuzată, molestată sexual sau dezamăgită de vreun anume bărbat. Am avut o copilărie normală, într-o familie tradiţională moldovenească. 

Pe parcursul claselor primare îmi petreceam verile la bunica în sat, ironic printre primele surse pe care la citisem despre homosexualitate au fost cărţuliile aduse de iehovişti. Le lăsau bunicii la poartă, neştiind săracii că din cauza războaielor ea rămăsese într-o stare de semialfabetism. Erau cărţi scrise în SUA dar traduse în română, le citeam cu mare interes şi instinctiv ştiam că sunt ridicole şi că distorsionau adevărul, ele mi-au servit drept impuls în găsirea informaţiilor veridice despre acest subiect şi nu numai. 

vineri, 4 martie 2011

”Noua Dreaptă” își selectează păcatele

Casian, un cititor al blog-ului, a urmărit reacțiile și atitudinile ONG-ului ”Noua Dreaptă” după flash mob-ul din 14 februarie și ne-a trimis o scrisoare care credem că merită atenție, fiind una informativă. Cititți mai jos ce ne spune Casian.


Astăzi am privit cu atenție polemica între reprezentanții ”Noua Dreaptă” și ”Amnesty International”.

Polemica se rezuma la faptul că ”Amnesty International” punea accent pe Legislația R.Moldova și pe cea Internațională, precum și pe practica țărilor europene, pe când ”Noua Dreaptă” punea accent pe tradiție și pe majoritatea populației ortodoxe care nu agrează pe homosexuali, accentuând că aceasta este un păcat grav.

Dacă ”Noua Dreaptă” atât de mult ține la moralitatea acestei țări, din ce cauză ei trec cu vederea alte ”păcate”, care pentru mulți deja au devenit o normalitate, ceva banal. Voi da câteva exemple.

miercuri, 23 februarie 2011

Someone in between?

I haven’t lived in Moldova all my life, but I have been here many times though – first out of pure curiosity, then to visit my friends and to do university research. Even if my former stays never exceeded the period of one month, I feel I have achieved to grow a bit into the culture. At the time of writing this article, I have been living here for four months.

In my previous stays the question of my sexual orientation never came up. Obviously the question is of a very personal nature and from as far as I know Moldavian society by now, this is not a proper standard question to ask. Besides, in my previous stays I was in a relationship with a man or, respectively, I had recently broken up with him. So the consequent reasoning from an outsider’s point of view, was that everything was just usual and I was a “normal” woman.

joi, 17 februarie 2011

Inspiră!

Inspiră-ne cu istoria ta! Expune-ți gîndurile lumii! Exprimă-ți liber emoțiile și demonstrează că ai curajul să iubești fără limite și să fii ceea ce ești.

Fiecare din noi este o stea care lucește frumos. Eliberează-te și dă voie sufletului tău să lumineze ca s-o vadă cît mai multă lume.

Fii mândru de ceea ce ești! Zâmbește! Omul este frumos când zâmbește. Iubește, iubește-te pe tine însuți și alții te vor urma!

Dragostea este diferită! Dragostea nu are forme sau limite. Dragostea nu este o crimă!

Ești gay, lesbi, bisexual, transsexual? Sau crezi că ai putea fi? Expune-ți istoria ta! Spune ce simți!

Cunoști pe cineva gay, lesbi, bisexual, transsexual? Îți este prieten, coleg, soră, frate, partener? Spune ce simți!

Trimite istoria ta: suntgayinmoldova@gmail.com

luni, 14 februarie 2011

Ce vor homosexualii?

Citind recent mai multe discuții despre homosexualitate, despre cei care îi susțin moral, despre drepturi văd că oamenii sunt foarte confuzi, așă că vin eu cu niște răspunsuri pentru cei care bat apa-n piuă!

Am selectat o serie de ”nedumeriri” de pe diferite site-uri, de la diferite persoane și la fiecare din ele o să vă spun ce vreau eu, ca poate o să mă înțelegeți.

- gay-ii vor drepturi speciale pentru dînșîi - Nu. nu vreau drepturi aparte, toți suntem cetățeni și avem drepturi și obligațiuni egale, doar că dacă se știe că eu sunt gay, acele drepturi fundamentale pentru orice cetățean îmi sunt încălcate, ex. mă dă afară de la serviciu, mi se refuză tratament medical, mă bate în stradă - poliția nu mă apără ca pe orice cetățean etc.

Drepturi care au hetero și nu au homosexualii: dreptul la căsătorie, dreptul la adopția unui copil - de ce hetero trebuie să aibă, da gay-ii nu - asta se numește descriminare! Doar toți plătim aceleași taxe, impozite și mai putem spune că avem aceleași drepturi ca cetățeni... avem noi oare? Vrem aceste drepturi și o să le avem!

duminică, 6 februarie 2011

KISS-IN Flash Mob

Vino pe 14 Februarie la ora 14:14 lângă monumentul lui Ștefan cel Mare și participă la Flash Mob KISS-IN.

KISS-IN va adăuga culorile curcubeului de Ziua Îndrăgostiților pentru a arată că dragostea este puternică și minunată, și pe lângă toate astea, dragostea este diversă.

Pe asfalt va fi desenată o inimă cu cretă și totodată inima va fi formată din participanți ținându-se de mână, astfel creând un lanț de protecție pentru cuplurile ce vor intra înăuntru.

De asemenea, persoanele care vor forma inima, vor ține în mână baloane colorate pentru a accentua că fiecare îndragostit/-ă este invitat/-ă să intre în perimetrul inimei și să-și exprime iubirea față de persoana dragă printr-un sărut, fără abstracție la sex și orientarea sexuală. Băieții pot săruta fetele, fetele pot săruta fete, iar fetele pot săruta băieți și băieții pot săruta băieți.

Dacă nu ai un/o partener/-ă (încă), poți începe acum să cauți sau vino și poate vei găsi pe loc pe cineva ;). Vezi aici cine participă.

miercuri, 19 ianuarie 2011

Role Models of 2010

Ricky Martin, Julianne Moore, Prabal Gurung, Bill Silva, Rich Ross, Fatima Robinson sunt doar cîteva persoane din cele 100 personalități gay deschiși față de societate și care sunt apreciați pentru ceea ce fac și profesionalismul lor. 

Astfel revista OUT  a organizat un photo shooting cu 100 persoane care au fost un exemplu pentru comunitatea LGBT în 2010, celebrînd 3 tematici importante din istoria comunității: Truman Capote’s Black and White Ball (fotograf: Larry Fink), the Stonewall riots (fotograf: Roger Erickson) și Studio 54 (fotograf: Jason Schmidt). 


vineri, 14 ianuarie 2011

The Best Thing About Me Is You

Love, Equality, Justice, Innocence, Malice, Refuge, Opression, Freedom
You, me
We're equal

You know it’s time to keep it simple
Let’s take a chance and hope for the best

joi, 13 ianuarie 2011

Чтобы стать самим собой, надо выйти из подполья

В один из погожих зимних дней я встретился с моим хорошим знакомым, который вот уже несколько месяцев работает над содержанием своего блога в Интернете. Роман, а именно так зовут моего приятеля, предложил описать историю моего Coming-outа, которая, по его словам, может оказать помощь тем, кто только начинает проходить этот сложный и весьма болезненный процесс.

Признаюсь, я не сразу согласился, многое останавливало меня от признания в том, что многие годы являлось тайной не только для моего окружения, но и для самых близких мне людей. Я подолгу смотрел на чистый лист бумаги, начинал писать, потом бросал, потом снова начинал. И только на седьмой или десятый раз я решился не вставать из-за стола до тех пор, пока в тексте не появится жирная точка, говорящая о том, что я все, о чем хотел, сказал.

И так, я влюбился. Да, я влюбился в парня. Многим это чувство знакомо с детства. Это, когда "ничего не вижу, ничего не слышу, ничего никому не скажу". Это, когда в твоей голове только он, и только ОН. Это, когда ты не замечаешь никого, но зато всем видно, что происходит с тобой. Тем более, что вскоре мы решили жить вместе – у меня (благо, что жилплощадь позволяла), на виду у моих родителей. И если для окружающих наши отношения какое-то время могли казаться дружескими, то сердце матери обмануть не возможно. То самое сердце, которое чувствует Все, как бы ты не старался это скрыть, спрятать под маской безразличия. Мать прочувствует все, каждый ритм и биение твоего сердца, когда тебе плохо и когда грустно… Сегодня я это точно знаю, ему известно все, даже количество слез, выпавших на нашу долю.

vineri, 7 ianuarie 2011

Queer Tube

I find this web site very interesting and I think it deserve to be promoted. Queer Tube is a source where you can find the best gay video.

"Qrtube was started in 2007 by Nick Sutton as a hobby and sideline to his more ‘serious’ writing work. Qrtube exists to showcase the best gay related video clips from across the internet and relies on your contributions to grow the site. Basically we trawl through a whole load of shit so you don’t have to!"

duminică, 2 ianuarie 2011

All you need is LOVE...

Make The Yuletide Gay - un film pozitiv cu atmosfera sărbătorilor de iarnă și cu un sfîrșit superb pe care și l-ar dori orice persoană gay. Olaf este un activist a comunității LGBT în colegiul său, dar nu le-a spus încă părinților săi despre homosexualitatea sa. Prietenul său, Nathan, petrece Crăciunul cu Olaf și familia sa, ca într-un final, acestă să recunoască părinților că este gay.  Mare a fost mirarea ambilor băieți cînd au văzut că defapt părinții îl bănuiau demult și au făcut un pariu între ei. Reținerea de a recunoaște părinților homosexualitatea sa a fost din cauză fricii de a fi îndepărtat din sînul familie și abandonat de dragostea acestora. Se pare că această familie este condusă de cea mai importantă valoare - dragostea, pe care cu toții ne dorim să o trăim mereu oriunde ne-am afla.