Credeam că dacă cineva mă numește gay sau homo, păi eu sunt discriminat. Nu! asta nu e discriminare, ci o etichetare a persoanelor cu orientare sexuală diferită. Da, la început, îmi era rușine de aceste cuvânte: gay și homosexual. Defapt cuvintele mai pipărate chiar mă indignau: pedic, pidaraz, deși nu am fost numit așa, ci le auzeam expuse de la alte persoane la adresa altora. Mă supărau pe atunci când le auzeam, cred că din cauza atitudinei lor, că o spuneau cu răutate sau când făceau glume, dar acum îi înțeleg și nu mă deranjează. Pur și simplu au nevoie de informații, de cunoștințe și voință de a înțelege ceva.
Pînă a se cunoaște că sunt gay, nu am fost discriminat. Acum totul e înainte :). Și sper să dispară discriminarea o dată cu voința omului de a face o schimbare spre bine.
Din definiție și din analiza informațiilor la acest capitol, am înțeles că ești discriminat atunci când spre exemplu un drept fundamental atribuit pentru toți cetățenii îți este încălcat pentru că: ești afro-american, persoană cu dezabilități, femeie, gay sau din oricare altă categorie.
Haideți să aflăm cazuri exacte de discriminare în Moldova. Spune cum ai fost discriminat!
1. Care este dreptul fundamental asigurat pentru toți cetățenii?
2. De ce ți s-a încălcat acest drept? Care a fost motivul discriminării?
Povestește pe scurt sitauția în care ai fost discriminat și trimite la: suntgayinmoldova@gmail.com.
O punem pe blog sau nu o punem, conform preferințelor autorului. Anonimatul garantat.
Studiem cazul. Vedem cum legea anti-discriminare ar putea ajuta în situația dată.
Sau poți să o descrii mai jos în spațiul pentru comentarii.
”Gândește pozitiv, acționează pozitiv!”
Cu respect, RM ;)