1. Starea de șoc. Aceasta este prima reacție care are o durată cuprinsă între câteva minute până la câteva luni, în funcție de gradul de pregătire a persoanei respective pentru această noutate. Nu toți părinții trec prin această etapă. Au o stare de șoc în special cei care niciodată nu au avut dubii în privința orientării sexuale a fiului sau fiicei.
2. Negarea. Negarea este o reacție pe care persoanele o folosesc pentru a se apăra de ceva înspăimântător și dureros. Sunt mai multe feluri de negare: indiferența, refuzul de a primi informația, dușmănia etc. Acesta este și rezultatul convingerii persoanelor care cred că homosexualitatea, bisexualitatea sau transsexualitatea sunt boli sau patalogii.
3. Sentimentul vinei. Părinții, în special, încep să se învinuiască pe sine, întrebându-se ”Oare ce am făcut grești?”.
4. Exprimarea emoțiilor. După o perioadă de tăcere, negare și evitare, părinții încep să-și exprime durerea, furia etc.
5. Luarea deciziei. Cu timpul, emoțiile se temperează. Părinții, rudele, prietenii încearcă să aprecieze din punct de vedere obiectiv informația primită. Deciziile pe care le iau pot fi diferite:
a) continuarea relațiilor cu acea persoană, manifestarea dragostei față de el/ea, însă discuțiile despre orientarea sexuală sunt evitate;
b) continuarea relațiilor cu acea persoană, manifestarea dragostei față de el/ea și manifestarea interesului față de sentimentele și grijile persoanei;
c) conflicte permanente între persoana respectivă și cei cărora li s-a comunicat ”taina”.
Bogdan, 23 ani: Mama mea intuia că sunt homosexual. Nu demult m-a întrebat, iar eu nu am negat acest lucru. Ea a avut un șoc; când și-a revenit a propus să mergem la medic. Altă idee a mamei mele a fost de a mă căsători cu prietena mea cea mai bună. De-acum simt că înnebunesc explicând mamei că aceasta nu este o boală și că nu pot să mă căsătoresc.
Boris, 25 ani: Eram nevoit să duc o viață dublă: o parte a vieții era familia, universitatea, prietenii și altă parte era viața gay. Pînă la 18 ani aceste două părți ale vieții mele nu s-au intersectat niciodată. Apoi am întâlnit o persoană de care m-am îndrăgostit și am început să-mi petrec majoritatea timpului cu această persoană. Lipsa mea frecventă de acasă a fost observată de mama mea cu care aveam o relație caldă și prietenoasă.
Ea a aflat despre orientarea mea sexuală din alte surse și apoi m-a întrebat direct dacă e adevărat si eu i-am răspuns la fel deschis și sincer, pentru că nu mai puteam și nu mai vroiam să ascund adevărul. Ea mi-a propus să merg la psihiatru, însă i-am spus că sunt fericit așa cum sunt și nu doresc să-mi schimb orientarea sexuală. Relațiile mele cu mama s-au răcit, iar timp de vreo doi ani și jumate mă loveam de un perete al neînțelegerii de câte ori încercam să-i vorbesc.
Situația s-a schimbat datorită unei cărți care descria relațiile între părinți și copii-gay. Citind această carte mama mi-a spus: ”Eu niciodată nu o să înțeleg sentimentele tale, însă tu ești fiul meu și eu te voi primi așa cum ești. Dacă vei fi tu fericit, voi fi și eu fericită.” De atunci mama mea este prietenul meu cel mai apropiat cu care împărtășesc cele mai trainice trăiri. În afară de mama, m-am deschis și altor prieteni apropiați și nici unul din ei nu a întrerupt relația cu mine, spunând că nu contează orientarea mea sexuală, important este cine sunt eu ca persoană.
Capitol: educație / articolul nr. 6 / următorul articol: Cum să ajuți / sprijini un prieten gay?
Sursă: Coming-out, librăria GenderDoc-M.
7 comentarii:
spunemi terog cum se numeste cartea de care ai scris anterior mai sus??????????????????
uite in sursa ;)
e librarie, adica poate fi cumparata, sau e biblioteca?
Broșura Coming-out (în română și rusă) se distribuie gratis de către Centrul de Informații "GENDERDOC-M" (www.lgbt.md)
Cartea se numeste "In umbra iubirilor secrete", de M.S., comenzi la 0727269203, este despre relatii gay, f.f. buna...
"In umbra iubirilor secrete"
"In umbra iubirilor secrete", comenzi la 0727269203.
Trimiteți un comentariu