miercuri, 9 noiembrie 2011

Viaţa merge mai departe (emisiune JurnalTV)

Salut, sunt Artiom Zavadovschi, acela pe care, probabil, l-aţi văzut în emisiunea Viaţa merge mai departe” a lui Cristian Tabără, la Jurnal TV, sâmbăta trecută. Aceasta va fi reluată şi vinerea cea mai apropiată, la ora 11:00. Ce pot zice despre participarea mea propriu-zisă în cadrul emisiunii? De la bun început am crezut că iniţiativa postului Jurnal TV a fost una reuşită, mai ales că scopul acesteia este de a arăta telespectatorilor cât de diversă este societatea moldavă în care trăim cu toţii, şi dincolo de provocările pe care ţi le aduce viaţa, te poţi bucura de ea pe deplin. Unicul moment care m-a deranjat cel mai mult nu a fost faptul că eu urma să apar la ecranele mici cu faţă deschisă (pentru că n-am de ce să mă tem), ci întrebările, uneori, sinistre ale domnului Tabără referitor la fenomenul homosexualităţii şi la gay-ii în general. Oricum, acestea nu m-au supărat deloc, fiindcă îmi dădeam seama că anume astfel de întrebări le avuseră în cap majoritatea telespectatorilor care priveau emisiunea sămbătă seara.


Să vă spun franc, după ce Viaţa merge mai departe” apăruse la televizor, am primit o grămadă de reacţii din partea mai multor persoane, cât cunoscute, atât şi necunoscute. Şi sincer vorbind, în exclusivitatea lor, toate mesajele, care mi-au fost trimise pe Facebook, au fost pozitive şi pline cu admiraţie pentru apariţia mea pe ecran. Doresc să le mă împărtăşesc şi cu voi deoarece, cred eu, aceste mesaje dau dovadă de faptul că coming out, într-adevăr, te duce la eliberare şi te înaripează prin susţinerea din partea celorlalţi. Am primit DOAR feedback-ul pozitiv. Sunt pur şi simplu convins că numai dragostea şi stima, pe care le primeşti de la oameni, contează. Ceilalţi, care te despreţuiesc şi te urăsc din singurul motiv că eşti gay sau lesbiană, nici nu trebuie să fie ascultaţi.
“Mie mi-a plăcut că ai vorbit sincer și foarte calm.. ai dat dovadă de inteligență și tact... cred că ești unul dintre primii în Moldova... care face coming out la TV... ești un bun exemplu pentru noi și copii noștri ;)” – Alexandru


“Salut, am privit emisiunea aseara şi vreau să-ti spun că tu ai fost bravo, nu şi Cristi Tabără. I didn't like the way he conducted it at all. Very disappointing” – Tamara

“Salut Artiom, vreau să-ţi mărturisesc tot respectul pentru curajul tău. Eşti foarte Bravo! Ar trebui să ne inspirăm de la tine. Eşti un model demn de urmat.” - Diana

“Salut Artiom! Vreau doar să-ti zic bravo pentru curaj, ai fost superb in emisiune si ai răspuns foarte inteligent si calm la intrebările lui Tabără, deşi unele din ele au fost extrem de stupide si enervante! Ai făcut o chestie admirabilă şi revoluţionară pentru Moldova şi la sigur ai reuşit să produci ceva schimbări de mentalitate printre telespectatori, respect!” - Corina

“Salut Atiom, te rog să primeşti admiraţia mea pentru curajul tău! Cu siguranţa ai trezit multă admiraţie si dorinţa de a îi intelege pe persoanele din comunitate. Peace and Happiness!” - Virginia

Emisiunea poate fi vizionată pe site-ul Jurnal TV.

18 comentarii:

Roman Mardari spunea...

Proud and happy about you Artiom! Esti un role-model pentru multi si sper ca toti cei care isi doresc o viata frumoasa, sa iubeasca liber si fara inhibitii. Tak derjati! ;)

Anonim spunea...

chiar felicitari....sper ca cei ce au privit si-au schimbat opiniile negative.
apropo...nu stiam ca exista echipa de voluntariati la gender-doc

Eduard spunea...

Артем проблема не в том, что люди запрещают вам. Никто не лезет в вашу жизнь.
Дело в том, что вы выставляете себя напоказ и вашу личную жизнь. Тогда другие люди вынуждены реагировать. Свобода не означает делать все, что хочешь, а делать то, что не мешает свободе других. Зачем вы выставляете то, что должно быть скрыто в вашей жизни? Точно также вы должны осознавать, что не все будут разделять ваши взгляды, но и вы не должны везде навязывать и говорить что геи это хорошо и т.д. Подумайте о том, что это не хорошо и никогда не было хорошим. Вы прекрасно это осознаете и знаете это. Тот факт что вы в гармонии с собой - держите это в себе и принимайте тех, кто принимает вас, а не навязывайте это другим.

Anonim spunea...

@Eduard, геи это хорошо, геи это хорошо, геи это хорошо, геи это хорошо,геи это хорошо, геи это хорошо, геи это хорошо, геи это хорошо,, геи это хорошо, геи это хорошо, геи это хорошо, геи это хорошо,геи это хорошо, геи это хорошо, геи это хорошо, геи это хорошо,геи это хорошо, геи это хорошо, геи это хорошо, геи это хорошо,геи это хорошо, геи это хорошо, геи это хорошо, геи это хорошо,, геи это хорошо, геи это хорошо, геи это хорошо, геи это хорошо,геи это хорошо, геи это хорошо, геи это хорошо, геи это хорошо,геи это хорошо, геи это хорошо, геи это хорошо, геи это хорошо,геи это хорошо, геи это хорошо, геи это хорошо, геи это хорошо,, геи это хорошо, геи это хорошо, геи это хорошо, геи это хорошо,геи это хорошо, геи это хорошо, геи это хорошо, геи это хорошо,геи это хорошо, геи это хорошо, геи это хорошо, геи это хорошо,геи это хорошо, геи это хорошо, геи это хорошо, геи это хорошо,, геи это хорошо, геи это хорошо, геи это хорошо, геи это хорошо,геи это хорошо, геи это хорошо, геи это хорошо, геи это хорошо! Daca nu ai inteles mai citeste inca o data mesajul.

Andries spunea...

In tara asta toti oamenii sunt protejati de o lege.Pentru ce homosexualii cer privilegii? Cu ce sunt ei mai importanti?
Din istorie stiu ca toti cei ce au gindit asa, au cautat cu tot dinadinsul sa ajunga majoritate, dispretuind pe toti ceilalti ce nu gindesc ca ei.Ei stiu a se impune,cititi mesajul de mai sus ca dovada, ba mai mult cauta sa se impuie la nivel de tara prin privilegii.

Anonim spunea...

@Andries, vad ca destul de des frecventezi site-ul acesta, cam ce te atrage la el? daca tartacutza ta nu e in stare sa priceapa problemele comunitatii lgbt atunci f*te-o de aici! du-te si comenteaza pe site-uri ca protv sau voxpublica, acolo te vei simti ca acasa impreuna cu alti trogloditi care-ti impartasesc opiniile medievale.

Anonim spunea...

@Anonim.

Eduard spunea...

Для Анонима.
1. Тот факт, что человек даже имя свое боится опубликовать говорит о многом в личности человека. Это трусость. Такое характерно для большинства геев.
2. Методика многократного повторения лжи - это методика Гитлера - именно так я рассматриваю ответ.
3. Полностью согласен с тем, что сказал Андриеш - ответ Анонима - яркий случай пропаганды - навязывание своего мнения.
4. ДЛя того, чтобы заявить что-то надо не просто повторять как попугай, а привести серьезные научные факты. Пока их нет.
5. Большинство геев стали такими не из-за гена или того, что так родились. Геи - приобретенный образ поведения. Чаще всего когда мальчик воспитывался в женоподобном коллективе, без отца и т.д. Яркий пример этому автор статьи - Артем.
6. Насчет гомосексуалистов могу привести следующее сравнение, чтобы было понятно, что хорошо и что плохо. Это также хорошо, как и когда заправлять машину на бензозаправке, только заправочный шланг вставить не в бензобак, а в выхлопную трубу.

Val spunea...

Eduard, mi se pare mie sau chiar eşti prost din ceea ce spui?
1. Tu dacă ai fi în locul lor, dacă ai trăi într-o societate ce nu te acceptă, te poate respinde, insulta şi agresa fizic doar dacă afă că eşti homo, ce ai face? În ţările unde persoanele nu sunt discriminate persoanele lgbt nu prea au aceleaşi probleme şi nu sunt NEVOITE să se ascundă, aşa că nu vorbi prostii.

2 Iar tu eşti dumnezeu şi ştii adevărul suprem cumva? Nu vorbi prostii 2.

3 Să spui lucrurile aşa cum stau, înseamnă să faci propagandă? Propagandă la ce apoi? Nu vorbi prostii 3

4 Factele ştiinţifice actuale spun asta, că orientările sexuale sunt o variantă a sexualităţii umane, nu sunt o boală, nici fizică nici psihică, şi nu sunt un COMPORTAMENT, cum susţin unii troglodiţi. Nimeni n-ar fi atât de idiot să aleagăd e bună voie un "comportament" ce ar duce la o sinucidere socială a persoanei sale. Trebuie să fii om fără logică să te gândeşti că orientările sexuale se pot alege. Iar referitor la originile sexualităţii, aşa cum nu există date concrete încă referitor la originea genetică, nu sunt nici date care să respingă această teorie, deşi concluziile majorităţii cercetătorilor tind anume spre prima versiune. Aşa că expuneţi tu factele dacă crezi că ai dreptate.

5 Şi de când eşti tu un expert al homosexualilor? De când ştii tu mai bine decât un gay, cum se simte un gay, ce are în cap, cum a devenit aşa? Eşti cumva un telepat? Sau îţi poţi muta spiritul în corpul şi mintea altora? Tu dacă nu eşti gay nu ai decât să asculţi ce-ţi spune acea persoană despre ea, nu te crede dumnezeu să-i poţi ghici viaţa şi motivele pentru care este aşa cum e. Nu ar fi mai util să înţelegi pur şi simplu că există şi persoane diferite de tine? Indiferent de motiv? Şi că trebuie acceptate şi respectate atât cât nu fac rău nimănui şi nu încalcă legea.

6 Maaamă un exemplu mai prostesc nici nu se putea hahahaha aici deja râd chiar că nu văd ce altceva să fac. După un asemenea comentariu nici nu mai ştiu dacă merită să mă obosesc să-ţi explic ceva, dar totuşi o voi face. Să fii gay, sau lesbi sau ce o mai fi pe acolo, nu cred că se reduce excluziv la sex. Este vorba şi de sentimente, afecţiune, atracţie personală faţă de cineva, la nivel fizic dar şi mintal, afectiv. Dragostea nu se reduce excluziv la sex, şi dacă tot vorbeşti de cine şi ce îşi bagă şi unde, sunt foaaarte mulţi hetero care la fel nu-şi bagă instrumentul în gaura "destinată" după cum crezi tu, dar cine ştie de ce vă luaţi doar de o categorie anume. Ipocriţi şi ignoranţi sunteţi. Ruşine să vă fie!!

Anonim spunea...

@Eduard, amu mai citeste inca o data mesajul pe care ti l-am scris anterior, de data asta cu voce tare! succese!

Eduard spunea...

Вал (не знаю мужского или женского пола ты. Очень все размыто - Валентина, Валентин, Вал и т.д. - опять нет определенности, но рискну предположить, что мужского) очень жаль, что с первых строк - ты сразу стал лично оскорблять. Не думай, что я или другие не могли бы очень едко унизить или ответить с сарказмом. Это можно. Те кто поддерживает геев, как ты, вы ратуете, чтобы не были оскорблены права личности. В данном случае ты поступаешь наоборот - зная меня и мое имя ты унизил меня назвав prost, хотя я такого себе не позволил. Я отношу предположение о возможности - ты лично атаковал меня. Одних вы защищаете, а других унижаете и дискриминируете.
Будь честен с собой или ко всем одно отношение, или тогда не кривите душой - вы борцы за не дискриминацию (видите только себя и свои интересы).
Поэтому даже не буду читать твое письмо. Если ты умный человек - поймешь и примешь к сведению, нет - от глупости есть только одно лекарство - ты знаешь поговорку.

Anonim spunea...

HOMO! SEX! Ia uitati-va la cuvintele astea? In ce societate traim noi? In care se vorbeste numai despre SEX, probleme SEXUALE,cum sa fim SEXY, cum sa mincam SEX!!! Ce primitiv, ce salbatacie oameni buni! Atatea probleme serioase da ei se scarpina la putzulica!Ce scirbos!

Cristi spunea...

Eduard da tii nu tii rusine sa pui in discutie o tema de care tu nici nai inkipuire??!!! Tu sti ce inseamna sa fii gay ?!! tu stii ce inseamna sa iubesti un gay ??!! si reluind din ceea ce ai skris mai sus se face impresia ca nustii.. si daca nu stii nafiga te bagi tu si absujdeshti lumea ruhini sa ai... si un pik minte nu tiar strika .. asta e viatza noastra cum vrem asa o traim si facem ceea ce vream sh na sa la permitemi la nishti trogloditi sa ne indici cum sa traim si in ce mod paneatna!!!!!! shi daca te consideri tu asha hetero si ai pierdut pe sitiuri pentru gay inta pi saituri pentru oamnei " NORMALI" si nu te incilci tu pe acici sper ca mai inteles!

Cristi spunea...

Apropo de exemplu cela a tau sati spun sincer mam ris jumatade de ora.. si miam facut impresia ca tu dilok nai minti in capu seala atau tu si ti gindesti ca relatiile dintre gay inseamna numai sex????? daca te gindesti asa te inseli amarnik si foarte tare... vreau ca tu sa stii pe viitor cinda ai sa mai dai exemplu ista lu sineva ca noi tot avem sentimente noi tot iubim si suntem iubiti .. si atita timp cit o sa mai ashii persoane al de tine noi o sa luptam pina o sa fim auziti ...
P.S: te sfatui sa treci pe la clinica sa te controleze ca nu kumva sati viri si tu slangu uni nu trebu XD XD!!

Chatgay spunea...

Cred că susaity romainan mai a fi mai deschis şi mai liberală pentru oameni gay a lua.

Homo sexis este normal şi accepteble peste tot în lume liberă şi cea mai mare parte fie acest fel în România.

dimitri spunea...

BRAVO cristi sa stii ai dreptate sa stii ca tin cu tine nu stie un hetero o viata de gay.

Anonim spunea...

buna mai intai de toate as vrea fiu politicos sunt orlando am 19 ani si locuiesc in gothatea sunt unu dintre oamne care lupta la fel cum lartiom in aceasta privinta sunt de partea lui pentru ca fiecare are dreptul la viata ala daca e hetero are doua perechi de oua? eu nu as crede dai intai as vreai sai fie clar lui EDUARD care eu din cate am citis e redus mintal si incep asa:EDUARD daca tu esti hetero dc navighezi pe site-uri cu titluri gay esti cumva interesat?2 daca nu stiai cei mai mari doctori au constatat ca bisexuali ne nastem toti doar ca fiecare cu placeri ai atractii diferite vreau sa mentionez in special ptr tine care esti batut rau vb de ceva ce tu habar nu ai ce inseamna dar tinand cont ca voi astia hetero aveti cea mai mare dreptata ca daca nai o tigara in buzunar si vine un gay si iti propune ca iti da 200 de lei sai dai una sus nu cred ca nu mergi ca iti pui in kap si nu numa tu majoritatea asa ziceti eh..odata fac cine ma vede;)...eu cunoc hetrosexuali care numai din asa ceva traiesk dar subliniez fraza asta ca nu are rost sa iti explic tie insa vreau sa iti aduc de aminte ca bisexualitatea sau homosexualitatea nu este o boala nici chesti genetica este pur si simplu o atractie de sexul opus sa fi gay sau homosexual in romania e o drama iti spun eu ...dar nu ma pot intelege voi astia hetero care ziceti ca nu fumati sau nu beti dupa noi nici nu e nevoie atat timp cat lingi o femeie am aceiasi parere despre tine si restu dinn clanul tau ca sunteti spurcati;)e tot oral iar daca ai vre-un prieten care il sti de moolt timp si nu sti ca e gay si ai fumat dupa el sa te gandesti bine te cate ori iai pupat pe alii in scula;)ca sa vezi ca si un hetero nu e atat de sfant pe cat se tine aici am incheiat subiectul cu tine..... aa si sa nu uit daca nu stiai homoxexualitatea e legalizata in romania din 2001 doar ca nu e decretata daca nu era nici macar legalizata nu erau cluburi gay in buc cluj brasoc constanta in fiecare parte;)asa va stai linistit pe tema gay in romania;)cat despre tine artiom vreau sa te felicit ca ai avut puterea si curajul fiind constient ca te vor privi mii de ochi ai te vor auzi mii de urechi ce dezvalui ceea in romania li se pare ceva banal doar ca romania e plina de asa ceva si ascund si etc...vreau sa te felicit succes in viata

Carraquid spunea...

Am sa spun epntru ce sunt eu:
Nu condamn gayii, lasa sa face ce vor, si societatea trebuie sa accepte asta.
Sunt contra descriminarii si contra asalturilor asupra gayilor.
Dar:
Sunt contra propagandei lifestyle-uli gay si contra nuntilor gay =)
(imaginativa nunta moldoveneasca stil gay)
Eu am citiva cunoscuti din cercuri sociale care sunt gay, sunt oameni normali, doar cu devieri de polaritate sexuala, adica se vede deodata ca cu om ceva nui in regula.
Plus la gay hipofiza e de 4 ori mai mare decit ar trebui sa fie la barbati. La femei de regula e de 2 ori mai mare.
Aceea ce rezulta in deviere sexuala si a excesului de energie sexuala.
Dar comportamentul gay macar ca provine partial de la comportament invatat, sursa e mult mai profunda decit pare.
Nu e comun in cultura noastra tema reincarnarii dar in vest si este ea se ia in serios in mod stiintific si prezinta unele raspunsuri la intrebari care pe multi le intereseaza.
Pe parcursul vietilor sufletul alege atit corpuri masculine, cit si feminine.
Si daca este prea atasat emotional de un corp in care deja a murit, fie de la o trauma psihologica sau altceva - el va mentine identitatea corpului acela chiar dupa moarte. Si urmatorul corp chiar si daca e de sex opus - va avea aceleasi proprietati ca si cel precedent. Iata si apar gayii si lezbienele care nu pot accepta corpul curent care e destinat de natura pentru a avea atractii pentru sexul opus.

Trimiteți un comentariu